Senatorul de Olt Siminica Mirea a declarat, luni seara, că a hotărât să părăsească PNL pentru că acest partid „s-a depărtat de realitatea din societatea românească”.

Parlamentarul a afirmat că PNL a ajuns în aceasă situaţie din cauza conducerii actuale şi a unui „grup restrâns”.

„Îmi asum această decizie politică, rămân în continuare un partener al proiectului politic în care se regăseşte interesul comunităţilor locale din judeţul Olt. Din păcate, astăzi, Partidul Naţional Liberal s-a depărtat de realitatea din societatea românească, acolo unde sunt oameni cu nevoi venite din viaţa curentă, unde există cu totul altceva decât politicianism ieftin. Hotărârea a fost luată, astăzi (luni – n.red.) la ora 15.00. Nu am ce să le reproşez colegilor mei senatori şi deputaţi, sunt oameni execpţionali. Conducerea partidului, împreună cu un grup restrâns, a reuşit să aducă PNL în situaţia în care se află astăzi”, a declarat Siminica Mirea.

Senatoarea liberală, Siminica Mirea, aleasă parlamentar pe listele PNL în circumscriptia electorala nr.30 Olt, a anunţat, în plenul de luni al Senatului, că va activa în grupul parlamentar al PSD, după plecarea a altor doi senatori PNL la ALDE, Daniel Zamfir şi Marius Nicoară. Ea a anunţat, luni, în plenul Senatului că a demisionat din PNL şi a trecut la PSD.

Articolul precedentCEO: Sindicaliștii și administrația la discuții despre ajutoarele sociale și cota de cărbune
Articolul următorGorjean, erou în Italia după ce a salvat o femeie de la înec