Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova dispune de condiţii moderne la Secţia Clinică Psihiatrie II, unde recent au fost finalizate lucrările de reamenajare a clădirii şi a curţii spitalului, investiţia fiind suportată din bugetul local al primăriei.
Primarul Craiovei Mihail Genoiu a efectuat, luni, o vizită la această unitate medicală, trecând în revistă noile dotări.
„Am vizitat astăzi corpul dedicat persoanelor de sex masculin de la spitalul de Neuropsihiatrie, proaspăt renovat. S-au schimbat instalațiile electrice și sanitare, s-a montat un sistem anti-efracție pentru protecția pacienților, s-au realizat grupuri sanitare anti-distrugere în saloanele de urgență. Asta pe lângă o cosmetizare atât interioară cât și exterioară a acestui corp de clădire“, a declarat Genoiu.
Municipalitatea craioveană a investit, în ultimii ani, peste 8 milioane lei în modernizarea secțiilor Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova, dar și a ambulatoriului de specialitate.