Autorităţile din Dolj au decis redeschiderea restaurantelor, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în toate localităţile, cu excepţia municipiului Craiova, şi comunelor Cârcea, Işalniţa, Malu Mare, Melineşti, Pieleşti, Pelniţa, Pleşoi, Podari, Robăneşti şi Scaeşti.

În aceste localităţi, activităţile se pot desfăşura fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul 6.00-23.00.

Rămân închise restaurantele şi barurile în localităţile Ghindeni, Mischii şi Radovan.

De asemenea, autorităţile au hotărât să permită deschdierea sălilor de jocuri de noroc, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00, în toate localităţile, cu excepţia municipiului Craiova şi localităţilor Cârcea, Işalniţa, Malu Mare, Melineşti, Pieleşti, Pleniţa, Pleşoi, Podari, Robăneşti şi Scaeşti. În acestea din urmă, este permisă funcţionarea, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 -23.00.

Rămân închise „păcănelele” în localităţile Ghindeni, Mischii şi Radovan.

Decizia nu afectează agenţiile Loteriei Române şi agenţiile de pariuri sportive, care pot funcţiona în condiţiile legii.

Totodată, purtarea măştii de protecţie rămâne obligatorie în toate spaţiile publice deschise din judeţul Dolj.

Deciziile au fost luate, miercuri, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj şi intră în vigoare din data de 15 octombrie 2020, de la ora 00.00.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentUn nou val de restricții în România. Masca de protecție OBLIGATORIE în spațiile aglomerate, FĂRĂ evenimente timp de 30 de zile
Articolul următorRaed Arafat, APEL către populație pentru respectarea regulilor de protecție