Elevii din judeţul Dolj care provin din familii cu venituri mici îşi vor putea cumpăra calculatoare și în acest an, prin Programul „Euro 200”. Dosarele se depun până pe data de 19 aprilie, urmând ca distribuirea bonurilor valorice să fie făcută în perioada  iulie-august, pentru ca până pe 10 octombrie să se facă achiziția.

Conform legii, de bonurile valorice de 200 de euro pentru achiziţionarea de computere beneficiază elevii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei pe membru de familie. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Acest program se derulează începând cu anul 2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT.

 

Articolul precedentSucursala din Dolj a BNR, deschisă pentru vizitatori
Articolul următorBugetul Craiovei, în dezbatere publică