Serviciul de asigurare a hranei pacienților Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova se va externaliza în totalitate, reprezentanții instituției demarând licitația în acest sens, valoarea totală a contractului fiind estimată la 10.541.620 de lei.

Potrivit documentaţiei, meniurile pentru bolnavi ar urma să fie pregătite în locaţia proprie a firmei care va câştiga licitaţia, într-un spaţiu autorizat din punct de vedere sanitar.

Firma care va câștiga licitația va avea obligaţia să asigure mâncare pentru pacienți şi pentru medicii de gardă, în mod continuu, zilnic, numărul estimativ de porții fiind de 850 -1.000 porţii/zi, conform orarului stabilit de către beneficiar, în conformitate cu necesităţile calorice, cantitative, calitative şi de regimuri alimentare solicitate.

„Prestatorul are obligația de a transporta hrana cu mijloace proprii de transport, la toate secțiile spitalului. Hrana preparată va fi transportată cu respectarea strictă a condițiilor de igienă. Recipientele conținând hrana preparată vor fi transportate în containere adecvate astfel încât să se mențină temperatura optimă de servire a hranei până în momentul în care aceasta ajunge să fie servită bolnavilor funcţie de tipul de masă caldă – la minim 60°C sau rece la + 8°C). Prestatorul are obligația de a preda hrana porționată la oficiile alimentare din cadrul fiecărei secții a spitalului, unde va fi preluată de către asistenta șefă sau persoana desemnată de către aceasta, în vederea distribuirii porțiilor de hrană bolnavilor internați și medicilor de gardă, în conformitate cu tipul de dietă recomandat. Caserolele și tacâmurile vor fi de unică folosință, asigurate pe cheltuiala prestatorului, și vor fi etichetate cu regimul/meniul conținut. Alimentele lichide pot fi transportate în tancuri/boilere termoizolante, până la oficiile alimentare ale secțiilor, unde vor fi porționate în recipientele asigurate de prestator. Pentru transportul alimentelor la pacienții imobilizați prestatorul va asigura câte un cărucior specific transportului alimentelor, pentru fiecare secție”, se arată în caietul de sarcini întocmit de către reprezentanții unității spitalicești.

Conform acestei documentantații, la fiecare masă, medicul de gardă (doar pe linie medicală) are obligaţia de a testa organoleptic şi a consemna în Registrul de Control organoleptic, constatările privind calitatea hranei distribuite de firma prestatoare. Aceleaşi atribuţii le vor avea şi asistentele de dietetică. Mai mult, întreg personalul care se va ocupa de pregătirea mâncărurilor va fi testat periodic.

De asemenea, firma prestatoare trebuie să recolteze zilnic și să păstreze probe de hrană, timp de 48 de ore. Acestea se vor păstra în recipiente speciale, curate, acoperite, etichetate corespunzător, într-un spațiu frigorific (frigider) special destinat acestui scop, se mai arată în caietul de sarcini.

În prezent, spitalul are încă în derulare contractul cu firma ELCOMEX, care de ani de zile asigura hrana pacienţilor şi o pregătea în bucătăria amenajată în incinta spitalului. Acest contract a fost prelungit cu încă șase luni, expirând în decembrie 2018. Întrucât spre finalul perioadei de derulare a acestui contract au apărut discuţii legate de hrana acordată medicilor din gărzi, conducerea spitalului a decis să apeleze la servicii de catering.

 

 

Articolul precedentProbleme cu banii la primăriile din Dolj. „Avem deja întârzieri salariale. Va fi un an complicat sau mai bine spus ratat ”
Articolul următorParcarea Aeroportului Internațional Craiova, extinsă și modernizată. Lucrările au fost scoase la licitație