Mai multe piste pentru biciclete se amenajează, în această perioadă, în municipiul Craiova, scopul acțiunii fiind acela de a încuraja această modalitate de deplasare. 

Viceprimarul Stelian Bărăgan a precizat că acțiunea se înscrie într-un proiect al Asociației Educol și al Fundației Ford, municipalitatea craioveană fiind partener.

„Proiectul GoBike prinde contur, iar municipalitatea craioveană, în calitate de partener al Asociației Educol și al Fundației Ford, își duce la îndeplinire angajamentele asumate în cadrul acestui parteneriat. Astfel, în această perioadă, ne aflăm în plin proces de realizare a pistelor pentru biciclete. Ne bucurăm că putem sprijini aceste inițiative și suntem convinși că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor noastre. Mersul pe bicicletă trebuie încurajat și susținut”, a spus Bărăgan.

Articolul precedentDirectorul Aeroportului Craiova, în stare de incompatibilitate. „Voi contesta decizia”
Articolul următorDouă firme se vor ocupa de reparațiile și întreținerea străzilor din Craiova. Contractul a fost atribuit pentru patru ani