Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a fost schimbată, Teodor Sas, actualul manager fiind înlocuit cu Laurențiu Ivanovici, care este și consilier județean din partea PNL.
Decizia a fost luată astăzi, reprezentanții unității sanitare urmând să ofere informații cu privire la schimbare, miercuri, într-un comunicat de presă.
Momentan, Ivanovici este manager interimar. Acesta a ocupat, până în prezent, funcția de Șef Serviciu Managementul Calității Serviciilor Medicale, în cadrul SCJU Craiova.
Teodor Sas ocupa funcția de director al spitalului din luna februarie a acestui an.
Bogdan Fănuță rămâne director medical în cadrul instituției.