Un tânăr, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Reşiţa, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce a fost acuzat de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, pe 8 martie, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, din comuna Brădeşti, cu privire la faptul că, în noaptea de 07/08 martie, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale, cu specific jocuri de noroc, din comuna Brădeşti, de unde ar fi sustras suma de 20.000 de lei.
„În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, în dimineaţa zilei de 29 martie a.c., cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliției Municipiului Reșița şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Caraș-Severin, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Reşiţa, un bărbat de 39 de ani fiind condus la audieri”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Persoana reținută urmează să fie prezentată în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi în vederea luării unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Dolj