Licitația pentru furnizarea unui număr de 17 tramvaie finanțate din fonduri europene nerambursabile are, începând de vinerea trecută, un câștigător selectat, anunță, marți, reprezentanții Primăriei Craiovei.
Procedura nu este finalizată încă pentru că, potrivit legii, într-o perioadă de 10 zile se pot face contestații.
Contractul poate fi semnat după ce vor trece cele 10 zile și dacă nu există obiecții.
„Iată că momentul mult așteptat de noi toți a venit: după șase luni de analiză, avem și un câștigător selectat care, dacă nu vor exista contestații, va începe producția pentru garniturile de tramvaie din Craiova. Primul tramvai nou ar trebui să circule pe șinele din orașul nostru spre finalul anului următor, iar cel de-al șaptesprezecelea va fi livrat cel târziu în vara anului 2022”, a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.
Valoarea totală a proiectului este de 202.349.385,00 lei – fonduri europene nerambursabile, iar cofinanțarea Primăriei Craiova se ridică la 3.400.987,70 lei.
Cele 17 tramvaie vor avea aproape 27 metri, fiecare, vor putea transporta minim 190 pasageri fiecare, dintre care minim 50 pe scaune, vor fi dotate cu echipament Wi-Fi, sistem diagnosticare SIGDE, sistem management trafic CGMT, sistem audio-video de informare călători și sistem supraveghere video.
Acestea vor fi distribuite pe trei rute ale operatorului local de transport, după cum urmează:
- Ruta 100: 10 tramvaie;
- Ruta 101: 3 tramvaie;
- Ruta 102: 4 tramvaie.
Noile tramvaie se vor adăuga flotei societății de transport în comun RAT SRL, alături de alte 16 autobuze electrice articulate furnizate de producătorul Solaris ce se află deja în producție, 30 autobuze electrice care sunt în licitare, toate achiziționate din fonduri europene nerambursabile.
Alături de acestea, municipalitatea a mai achiziționat în anii trecuți 38 autobuze Euro 6 BMC noi și 29 autobuze Solaris.
„În ultimii ani, cele mai mari investiții făcute de către Primăria Craiova, atât din fonduri europene cât și din fonduri proprii, au fost făcute pentru a crește calitatea transportului în comun prin dotarea cu mijloace de transport moderne, refacerea căilor de rulare a tramvaielor sau modernizarea infrastructurii din baza RAT Craiova”, anunță reprezentanții Primăriei Craiovei.