Singurul centru autorizat pentru sacrificarea mieilor, la Piața Chiriac din Craiova, va fi deschis începând de azi până sâmbătă, inspectorii sanitar-veterinari estimând că se vor face, zilnic, între 50 și 100 de tăieri.
Punctul de sacrificare a mieilor va funcţiona de luni până în sâmbătă, între orele 7.00 – 17.00. Tot în Craiova vor mai funcționa și trei astfel de abatoare.
„DSV Dolj va asigura zilnic, în perioada 22-27 aprilie, personal sanitar veterinar, un medic și un tehnician vor fi acolo. Deja se lucrează la grafice pentru acea perioadă. Preconizăm că vor fi 50-100 de tăieri, pe zi. Fiind șase zile, acest lucru că acolo vor fi cam 600 de tăieri”, a precizat Andrei Butaru, director DSVSA Dolj.