Restaurarea Fântânii Purcarului din Craiova, monument istoric aflat într-o stare avansată de degradare, a fost scoasă la licitație de către reprezentanții administrației locale. Lucrările privesc atât partea de arhitectură cât și amenajarea terenului pe care este amplasat obiectivul.

Chiar și reprezentanții Primăriei Craiova recunosc faptul că monumentul se află într-o fază avansată de degradare, restaurarea impunându-se în mod obligatoriu. „În prezent, construcția se găsește într-o stare generală de degradare. Fântâna-cișmea monument istoric se va reintegra în circuitul socio-cultural-turistic, devenind nu numai un pol de convergență socială ci și o atracție turistică. Prin reabilitarea funcțiunii de fântână-cișmea, monumentul istoric devine un martor viu al dezvoltării urbane a municipiului Craiova”, se arată în caietul de sarcini postat pe site-ul Primăriei Craiova.

Autoritățile estimează că lucrările de restaurare a acestui obiectiv vor costa 88.000 de lei, finanțarea fiind din bugetul local. În ceea ce privește perioada derulării lucrărilor, firma câștigătoare trebuie să se încadreze în trei luni și să ofere o garanție minimă de 36 de luni.â

 

Articolul precedentLucrări uriașe 3D, în centrul Craiovei
Articolul următorPlângere penală pe numele liberalului doljean Nicolae Giugea