Cea mai bună lună din istoria Aeroportului Internaţional Craiova, din punct de vedere al numărului de pasageri, a fost luna iulie a acestui an, potrivit preşedintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Sursa citată arată că numărul record de călători a atins valoarea de 55.035 de persoane, cu 2.000 mai mult decât în luna iulie 2019, anul în care s-a înregistrat cel mai mare trafic și cele mai multe zboruri. 

Cea mai mare parte a pasagerilor au ales cursele de linie, peste 47.000 de persoane, în timp ce numărul celor care au plecat în vacanță cu curse charter este de aproape 7.500 de călători. 

„De altfel, anul acesta ne așteptăm la valori crescute de trafic care să se apropie de cele înregistrate  înainte de izbucnirea pandemiei, în 2019. În primele șapte luni ale anului, aeroportul a fost tranzitat de aproape 250.000 de călători”, spune şeful CJ Dolj. 

Aeroportul Internațional Craiova se află în continuă dezvoltare, atât ca infrastructură de zbor și de preluare a pasagerilor, cât și ca număr de destinații. În următorii ani vom putea să procesăm până la 2 milioane de pasageri, datorită proiectelor în curs pentru extindere și de modernizare.

 

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET – Care este PILDA zilei
Articolul următorReabilitarea drumului Alexandria-Craiova, în linie dreaptă