Pro România are candidat la Primăria Craiova, Victor Ponta anunțând că îl vor susține în acest sens pe Eduard Ciceu, un craiovean care în urmă cu 16 ani a plecat din Bănie în București pentru a demara o activitate pe cont propriu în domeniul publicității.
Eduard Ciceu este din Craiova, dar în Bănie nu a găsit, după cum chiar acesta spune, posiblități de a-și dezvolta o afacere în domeniul vizat.
„Salut, sunt Eduard Ciceu! Am 38 de ani, sunt tătic de băiețel de 3 ani și conduc o agenție de branding și publicitate, pe care am pus-o pe picioare, alături de prieteni dragi, acum mai bine de 10 ani. Pasiunea pentru advertising e cea care m-a adus din Craiova în București, acum 16 ani. M-am născut, am crescut și am studiat în Craiova, hotărât să-mi urmez pasiunea pentru design. Oportunitățile în industria creativă erau însă prea puține în Craiova (ce-i drept, situația nu s-a schimbat prea mult), așa că am lăsat în urmă orașul natal și am dat piept cu Capitala. Au fost 16 ani plini de provocări și schimbări, în care am învățat că determinarea și pasiunea merg mână în mână cu dorul de orașul în care ai crescut, de părinți, de prietenii din copilărie, care te susțin de la distanță, pentru că vor ca ție să îți fie mai bine”, se prezintă craioveanul care s-a hotărât să intre în cursa pentru fotoliul de primar.
Eduard Ciceu susține că partidul Pro România a fost cel care îi poate susține proiectul pentru candidatura la primărie.
„Conceptul care mă definește ca om este “echilibru”. Cred că, pentru a performa ca națiune, trebuie să înțelegem că e nevoie și de stânga și de dreapta. Pentru că, atunci când vorbim de familie, prieteni, școală, stradă, economie, parc și spital, trebuie să ne întâlnim în punctul de echilibru dat de viziune, bun simț și responsabilitate. Am decis să candidez pentru funcția de Primar al orașului Craiova și am găsit un partid care să îmi susțină proiectul. Dacă doriți să vă implicați și voi în dezvoltarea orașului, vă aștept alături de mine în echipa PRO România ca să pregătim orașul nostru pentru schimbările pe care următorii ani le vor aduce în economie”, încheie craioveanul.
Joi, Victor Ponta va veni în Bănie pentru a participa la întâlnirea regională pentru pregătirea candidaților la alegerile locale.