Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Pleșoi, județul Dolj, este cercetat penal, după ce marți dimineață a fost depistat, în sediul Judecătoriei Craiova cu un cuțit tip briceag pe care îl avea într-o geantă.
Jandarmii l-au observat pe bărbat când a intrat în holul Judecătoriei Craiova, având asupra sa o geantă de umăr.
Când l-au întrebat dacă are arme sau obiecte interzise la el, acesta a negat.
Cu ocazia controlului, însă, a fost găsit, în geantă, un cuţit tip briceag.
„În lungime totală de aproximativ 20 cm, drept pentru care persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „port sau folosire fără drept de obiecte periculoase” şi urmează să fie înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor”, spun reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Dolj.
Sursa: Realitatea de Dolj