Primăria Craiova a alocat suma de 1.120.000 de lei pentru organizarea unui spectacol de muzică uşoară -„The Artist Awards”, în zilele de 12 şi 13 octombrie, chiar în perioada când începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.

Proiectul a fost deja votat în cadrul ședinței ordinare din luna august, doar că dacă la vremea respectivă, așa cum este trecut în adresa întocmită de Opera Română Craiova, instituție partener al evenimentului, se anunța că spectacolul va avea loc pe Stadionul „Ion Oblemenco”, autoritățile s-au răzgândit. Show-ul se va organiza în Piața „Mihai Viteazul” din Bănie.

Inițial, s-a luat în calcul arena sportivă pentru că, spun cei de la Opera Română, un spectacol de o „asemenea amploare” merită o locație pe măsură.

Pentru a susține financiar acest parteneriat, s-au luat bani de la Departamentul Imagine din cadrul Primăriei Craiovei şi au fost daţi către Opera Română Craiova-partener în spectacolul organizat de Global Record SRL.

Mai exact, administrația municipală a fost de acord cu propunerea Casei de discuri Global Records SRL pentru organizarea evenimentului în cadrul căreia această firmă privată își va premia artiștii care lucrează cu ea.

La rândul lor, cei de la Global Records promit că aduc în Bănie „cei mai ascultaţi şi cei mai populari artişti din industria muzicală”. Pentru a demonstra transparența evenimentului, din punct de vedere al costurilor, Opera Română a punctat și cum au fost distribuiți banii.

Din totalul sumei, scena costă 873.000 de lei, conform unui raport anexat la proiectul de hotărâre votat în luna august. Aproximativ 1.300.000 de lei urma să fie chiria pentru stadion, 47.000 de lei o asigurare a gazonului, impunându-se și acest lucru, iar de restul să se achite cazarea artiștilor(250 de persoane).

Reprezentanții Primăriei Craiovei au precizat faptul că informații despre toate aceste schimbări apărute de la data votării proiectului vor fi oferite, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă. Cât privește sumele alocate, rămâne de văzut dacă și acestea au suferit modificări.

Articolul precedentAu fost reparate două dintre aparatele computer tomograf de la Spitalul Judeţean Craiova
Articolul următorBărbat din Craiova, căutat de belgieni pentru comiterea mai multor furturi, prins în Bănie