Ministerul de Interne a prezentat, duminică dimineață, atribuțiile și obligațiile președinților de secții, care se întind și în afara localului de votare, precum și pe străzile de lângă secție, până la o distanță de 500 de metri, potrivit informării MAI.
Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, inclusiv măsurile pentru menținerea ordinii publice.
„Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, inclusiv măsurile pentru menținerea ordinii publice. Atribuțiile acestuia se întind și în afara localului de votare, în curtea acestuia, în jurul localului de vot, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.
În această zonă de protecție a secțiilor de votare este interzisă staționarea oricărei persoane mai mult decât timpul necesar pentru a vota.
Excepție fac membrii biroului electoral al secției de votare, operatorii de calculator, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii, candidații, persoanele acreditate, dar și altele prevăzute expres de lege”, a declarat, duminică, Minica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru menținerea ordinii, președintele biroului electoral al secției de votare poate apela la efectivele Ministerului Afacerilor Interne.
„Persoana care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei. Cu aceeași amendă se pedepsește comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare în intervalul orar 7.00-21.00, precum și continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat”, a mai spus Dajbog.
Se reamintește că oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Totodată, a spus reprezentantul MAI, persoanele care votează de două sau de mai multe ori, votează fără a avea acest drept, introduc în urnă mai multe buletine de vot decât au dreptul, utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Pe parcursul zilei de astăzi, aproximativ 37.000 de angajați ai MAI sunt mobilizați pentru asigurarea desfășurării alegerilor în condiții de siguranță. 13.800 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative ale ministerului asigură ordinea publică la nivel național, iar 3.600 de specialişti au ca misiune soluționarea sesizărilor privind posibile incidente electorale.
Alți 20.000 de angajați ai MAI asigură paza și protecția celor 18.748 de secții de votare din întreaga țară.