Doi bărbaţi din comuna olteană Milcov, care ar fi furat materiale de construcţii în valoare de aproximativ 30.000 lei, de la o firmă din Dolj, au fost reţinuţi de poliţişti, în urma unor percheziţii.
Potrivit unui comunicat remis de IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au efectuat cinci percheziții domiciliare la imobilele a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 37 de ani, din comuna Milcov, județul Olt, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost găsite mai multe materiale de construcţii, scule şi unelte electrice, care au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
Doi bărbați în vârstă de 32 și 37 de ani, ambii din comuna Milcov, județul Olt, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.
„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbații ar fi pătruns în noaptea de 6/7 iulie a.c., pe un teren din comuna Cârcea, care aparține unei societăți comerciale al cărei adminstrator este un bărbat de 52 ani, din comuna Mîrșani, de unde ar fi sustras mai multe materiale de construcții, cauzând un prejudiciu de aproximativ 30.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști în proporție de 80%, fiind predat persoanei vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
În urma probatoriului administrat de polițiști, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj.
„În cursul acestei zile, cei în cauză urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție legală”, mai spune reprezentantul IPJ Dolj.
La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova – Secțiile 1- 6, Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj, Serviciul Criminalistic Dolj, precum și polițiști din cadrul I.P.J. Olt-Poliţia Municipiului Slatina și Secției 4 Poliție Rurală Coteana