Peste 8.800 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a din judeţul Dolj au susținut, luni, proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională, testarea derulându-se fără incidente.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectotratului Școlar Județean Dolj, Nicoleta Lițoiu, examentul s-a desfășurat în cele 157 unități de învățământ preuniversitar din județul Dolj care școlarizează elevi de clasa a VII-a și a VIII-a, nu toți cei înscriși pe liste participând.
„La nivelul județului Dolj peste 10000 de elevi au fost înscriși pentru a susține această probă. La clasa a VII-a, procentul de prezență a fost de 86,87%, iar la clasa a VIII-a, de 88,66%. La nivelul unităților de învățământ, proba de astăzi s-a desfasurat în condiţii foarte bune, fără niciun incident”, a declarat Lițoiu.
Conform calendarului aprobat de MEN, marți se va desfășura simularea evaluării naționale la disciplina matematică, scopul acestor testări fiind acela ca elevii să se familiarizeze cu rigorile unei examen real și aflarea nivelului de pregătire înainte de examenul real, în vederea optimizării rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.