Acţiuni de control desfăşurate de inspectori pe litoral. Au fost aplicate 58 de amenzi contravenţionale, în valoare de 492.000 de lei, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), 

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate restaurantelor (31, în valoare totală de 274.800 de lei), urmate de unităţi de tip fast-food (11, în valoare totală de 92.400 de lei), baruri (4, în valoare de 31.200 lei), magazine alimentare (3, în valoare totală de 21.200 de lei), rulote de tip fast-food (2, în valoare totală de 20.000 de lei), beach-baruri (2, în valoarea de 20.000 de lei), gelaterii (2, în valoare totală de 20.000 de lei), snack-bar (1, în valoare de 10.000 de lei), patiserie (1, în valoare totală de 10.000 de lei) şi bufet (avertisment).

A fost emisă şi o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate de tip fast-food.

„Cu ocazia acestor controale au fost confiscate şi retrase de la vânzare 113,88 kg produse alimentare (carne, peşte, fructe de mare), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare”-  ANSVSA.

Controalele au vizat 284 de unităţi, respectiv: 104 restaurante, 37 de unităţi tip fast-food, 31 de magazine alimentare, 25 baruri, 19 laboratoare de cofetărie/patiserie, 16 unităţi de tip bufet, 10 beach-baruri, 6 unităţi tip bistro, 6 rulote mobile fast-food, 5 pizzerii, 5 snack-baruri, 4 braserii, 4 gelaterii, 3 cofetării, 2 supermarketuri, 2 patiserii, o clătitărie, un café-bar, o tonetă de îngheţată, un magazin de legume-fructe şi o unitate de comercializare produse congelate de patiserie.

Cele mai multe neconformităţi au fost depistate, în perioada 2-8 august, în staţiunile Vama Veche, Eforie Nord şi Mamaia. Printre problemele descoperite de inspectorii sanitari veterinari se află: manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; depozitarea neconformă a produselor alimentare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; funcţionarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară.

 

Articolul precedentȘeful Gărzii de Mediu: Nu mai dați foc vegetației uscate! Vom ajunge să nu mai putem controla incendiile!
Articolul următorCod galben de caniculă în București și 18 județe