Mai multe persoane au fost duse astăzi la audieri în două cauze privind săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Asta după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județul Dolj.
 
 „În cauză, s-a reținut că, începând cu anul 2022, mai multe persoane au creat prin intermediul unei aplicații criptate de comunicare, un grup online cu peste 4.000 de utilizatori, în scopul intermedierii legăturii între dealeri de droguri și consumatori, inclusiv minori, astfel fiind comercializate, în mod repetat, droguri de risc și mare risc”, au transmis reprezentanţii DIICOT Craiova.

Mai multe persoane urmează să fie conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentCod galben de furtuni în Bucureși și 27 de județe
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET