13 percheziţii au fost efectuate, în această dimineață, în Bucureşti, Vrancea şi Dolj la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite că, prin prezentarea unor date nereale, ar fi obţinut finanţare pentru trei autoturisme şi un utilaj agricol. Ulterior, bunurile ar fi fost înstrăinate ilegal către persoane din afara ţării.

Sunt indicii, potrivit anchetatorilor, că în perioada ianuarie-martie 2019, o grupare infracţională formată din mai multe persoane ar fi indus în eroare funcţionarii a două societăţi de leasing din Bucureşti.

În județul Dolj a fost derulată o descindere, din cele 13.

Pentru obţine finanţarea solicitată, membri grupării ar fi prezentat date nereale legate de activitatea a două societăţi comerciale, cu sediul în Bucureşti şi Giurgiu, intrând astfel în posesia a trei autoturisme şi a unui utilaj agricol.

Ulterior, bunurile ar fi fost înstrăinate fără drept, contrar contractelor încheiate, către persoane din afara ţării, în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, cauzând astfel un prejudiciu de 192.797 euro şi 140.155 lei.

Poliţiştii au pus în aplicare trei mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, acestea urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi la sediul IPJ Vrancea.

La acţiune participă poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, poliţişti cu atribuţii de investigare a criminalităţii economice din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Vrancea şi Dolj, sprijiniţi de specialişti criminalişti din cadrul serviciilor criminalistice Vrancea şi Dolj, precum şi de echipe din cadrul Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Articolul precedentMinistrul Muncii despre anumiți bugetari: „Salariile sunt foarte bune la stat. Unii stau pe Facebook în loc să muncească”
Articolul următorDolj: Încă un caz de COVID-19 la unitatea militară din Craiova. Și la penitenciar a fost înregistrat un al doilea caz