Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Craiova, a fost reținut, luni, fiind bănuit că a furat bunuri și bani din două mașini, parcate în Bănie, fapte comise în zile diferite dar folosind aceeași tactică.

Polițiștii au făcut o percheziție la domiciliul acestuia, luni, stabilindu-se că bărbatul a spart portierele ambelor mașini și a furat o geantă, două portofele cu acte și bani și un telefon mobil.

„În urma activităţilor desfăşurate şi a cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că  bărbatul de 60 de ani, în ziua de 4 octombrie, ar fi sustras un telefon mobil şi un  portofel cu documente şi bani, dintr-un autoturism parcat pe strada Avram Iancu, prin spargerea geamului portierei”, a menționat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

De asemenea, polițiștii au stabilit că în ziua de 16 noiembrie, folosind acelaşi mod de operare, o geantă şi un portofel, din interiorul unui autoturism, care se afla parcat pe strada Nicolae Bălcescu.

„Astfel, în baza probatoriului administrat s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de bărbatul de 60 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj”, a completat reprezentantul IPJ Dolj.

În cursul acestei zile, dosarul urmează să fie înaintat unităţii de parchet, cu propuneri corespunzătoare.

Articolul precedentLia Olguța Vasilescu, sancționată după afirmațiile la adresa lui Iohannis
Articolul următorAproape o sută de focare de pestă porcină în județul Dolj