Val de percheziții, joi dimineaţă, în întreaga ţară, în dosare deschise pentru trafic de droguri, pornografie infantilă, constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune, fals informatic, evaziune fiscală, spălarea banilor şi tâlhărie calificată.

”Poliţia Română efectuează 70 de percheziţii domiciliare pentru combaterea infracţionalităţii, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. şi alte unităţi de parchet, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune, fals informatic, evaziune fiscală, spălarea banilor şi tâlhărie calificată”, a transmis, joi dimineaţă, Poliţia Română.

 
 

Astfel, se urmăreşte documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele găsite vor fi duse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentLECȚIA DE DREPT: TOTUL DESPRE EXTRĂDARE
Articolul următorFINALA PREZIDENŢIALĂ. NICOLAE CIUCĂ SPUNE CĂ SE VA AFLA ÎN TURUL AL DOILEA ALĂTURI DE MARCEL CIOLACU