Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, cu sprijinul a patru grupe din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova au efectuat, ieri dimineață, cinci percheziţii domiciliare într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Percheziţiile au fost efectuate la domiciliile unor persoane care care au administrat trei societăți comerciale care au derulat activități de colectare și valorificare deșeuri metalice, precum și sediul, respectiv punctul de lucru al acestor societăți comerciale, patru dintre percheziții fiind efectuate pe raza municipiului Craiova, iar una în comuna Gângiova.
„Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că în perioada 01 februarie 2014 – 30 iunie 2015, în actele contabile ale societății vizate ar fi fost evidenţiate achiziţii fictive de deşeuri feroase şi neferoase de la societăţi comerciale de tip „fantomă”, sau societăţi care nu au confirmat relaţiile comerciale, în scopul sutragerii de la plata obligaţiilor fiscale generate de activitatea comercială, achiziții nereale care au fost și declarate organelor fiscale, prin declarațiile fiscale depuse în perioada menționată, find cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 985.522 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate și ridicate înscrisuri care constituie mijloace de probă în cauză, totodată două persoane fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri.
Sursa: Realitatea de Dolj