Parcul Nicolae Romanescu, Grădina Botanică Alexandru Buia și celelalte parcuri din Craiova rămân închise pentru ca reprezentanții RAADPFL să poată interveni în cazul arborilor căzuți din cauza furtunii de sâmbătă și al celor care încă prezintă pericol.

Potrivit reprezentanilor RAADPFL Craiova sunt sute de arbori care au fost doborâți de vântul puternic de sâmbătă după-amiaza, lucrătorii intervenind și în prezent pentru rezolvarea situațiilor.

„Având în vedere sutele de arbori care au fost doborâți în urma furtunii din data de 2 iulie 2022, iar alții prezintă în continuare pericol pentru cetățeni, RAADPFL Craiova informează că Parcul Nicolae Romanescu, Grădina Botanică Alexandru Buia, dar și celelalte parcuri din Craiova rămân închise. Echipe din cadrul Secției Zone Verzi, Toaletări Arbori, intervin în continuare în toate cartierele orașului, dar și în parcuri.

Rugăm cetățenii să ne semnaleze problemele la Telefonul Cetățeanului 0251/984, pe pagina de facebook a instituției RAADPFL Craiova sau la numărul de telefon de la secretariatul regiei: 0251.411214”, anunță RAADPFL Craiova.

Autoritățile mai spun că a fost primită o nouă avertizare meteo de COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate, vijelii, pentru data de 04 iulie, în intervalul orar 12:00 – 21.00.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentUn nou tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti, dat în folosinţă la finalul lunii (VIDEO)
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Nu ajungeţi sfinţi vânând răul