Parcul Corniţoiu din Craiova va deveni un parc de distracţii pentru copii, de mari dimensiuni, amenajarea spațiului de aventură reprezentând o investiție de 24 milioane de lei şi, conform unui raport al administrației locale, va fi gata în 20 de luni din momentul demarării lucrărilor. 

Studiul de fezabilitate al viitorului „Dracula Park” din Craiova a fost finalizat şi va fi supus, joi, spre aprobarea consilierilor municipali.

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, de-a lungul timpului, terenul din această zonă a suferit variate tipuri de alterări, atât naturale, cât și prin intervenții succesive ce au neglijat într-o măsură mai mare sau mai mică valoarea sa de spațiu verde.

„Parcul Cornitoiu este la momentul actual un spațiu viran insalubru, pe care lipsa investițiilor a permis apariția vegetației spontane cu o dezvoltare puternică, favorizată și de condițiile de teren ce se caracterizează prin declivități accentuate, existenta unor izvoare si teren pe alocuri mlăștinos”, se arată în raport.

Pentru amenajarea Dracula Park, au fost creionate două variante de lucru, ambele planificând ca lucrările să se deruleze în două etape. Prima fază pune accent pe amenajarea peisagistică a amplasamentului, iar etapa a doua pe dotarea spațiului cu echipamente necesare.

Chiar și accesul în parc va fi amenajat astfel încât să corespundă tematicii „Dracula Park”.

Castelul lui Vlad Ţepeş va fi cea mai mare contrucţie a parcului – 36 metri pătraţi. Arhitecţii propun şi multe alte locuri de atracţie, precum Casa bântuită, Casa piticilor, Satul piticilor – care se va întinde pe 135 de metri pătraţi şi Casa vrăjitoarelor.

De asemenea, în proiect sunt trecute și multe carusele: o roată paronamică mare – cu o înălţime de 30 de metri şi 18 cabine pentru amatorii distracţiei la înălţime; un carusel pentru adulţi – cu o înălţime de 4,5 metri şi 20 de locuri; un carusel de tip caracatiţă, cu înălţimea de 5 metri şi 36 de locuri; un carusel pentru copii – cu înălţimea de 5,4 metri şi 24 de locuri; un carusel ceşti fermecate – cu înălţimea de 3,5 metri şi 36 de locuri.

Articolul precedentBAC 2019. Un candidat din Dolj a fost eliminat din examen după ce a fost prins cu telefonul asupra lui
Articolul următorIon Cupă, președinte ALDE Dolj: „La nivel local, nu se va întâmpla nimic, momentan”