Studiul de Fezabilitate pentru construirea Spitalului de Pediatrie Craiova va trebui să fie gata în perioada imediat următoare pentru ca în vara acestui an să demareze etapa de proiectare a obiectivului, anunță edilul municipiului, Lia Olguța Vasilescu. Aceasta critică dur faptul că pe lista pentru programul PNRR nu a fost prins niciun spital pentru Oltenia, în timp ce Timișoara apare cu trei unități și Clujul cu patru. 

Primarul Vasilescu a menționat că în bugetul de anul acesta a fost prinsă suma de bani necesară studiului de fezabilitate.

Se pare că planurile autorităților cu privire la acest obiectiv au fost date peste cap, edilul punctând în vara anului trecut, când s-a votat aprobarea sumei de bani necesară studiului de prefezabilitate, că studiul de fezabilitate urma să fie făcut în toamnă. Lucrurile nu au stat așa, motiv pentru care acesta se va face în următoarele două luni, un buget în acest sens fiind aprobat în ședința extraordinară de joi.

Consilierul PNL Teodor Sas a fost cel care a dorit să cunoască stadiul demersurilor în privința acestui spital, menționând că nu s-a mai precizat nimic despre acest obiectiv al municipalității.

Lia Olguța Vasilescu a dat asigurări că acest spital se va construi, dar este dezamăgită de faptul că nu a fost inclus în PNRR, în ciuda solicitărilor și pregătirilor din timp a autorităților locale.

„Este clar că nu ați citit bine proiectul privind bugetul pentru acest an. Spitalul de Pediatrie Craiova este inclus și am prevăzut bani pentru studiul de fezabilitate. Avem termen două luni și astfel în primăvară-vară vom putea demara și etapa de proiectare. Este trist însă că pe lista PNRR nu este prins acest spital. Timișoara este prinsă cu trei spitale, Clujul cu patru. Și-au bătut joc de o regiune întreagă netrecând pe listă niciun spital din Oltenia”, a explicat Vasilescu.

Cu privire la acest spital, în studiul de prefezabilitate apar două variante de realizare.

Un prim scenariu presupune relocarea şi gruparea specialităţilor care funcţionează în prezent în pavilioane, împreună cu alte spaţii identificate ca necesare pentru buna desfăşurare a activităţii clinice, într-o nouă clădire a Spitalului Municipal „Filantropia“, „pentru a răspunde standardelor şi cerinţelor actuale de calitate şi a facilita abordări integrate ale serviciilor de sănătate“. Vor trebui demolate pavilioanele existente pe amplasament, pentru a face loc noii clădiri.

Cea de-a doua variantă presupune reabilitarea și reorganizarea pavilioanelor existente şi construirea de noi pavilioane pentru spaţiile suplimentare.

Sursa: Realitatea de Dolj