Lansarea oficială a cursei aeriene Craiova – Forli (Italia), care va fi operată pe Aeroportul Internațional Craiova (AIC), a avut loc joi, sediul CJ Dolj. Noua cursă va zbura începând din luna aprilie, fiind operată de către compania Lumiwings.

Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a precizat faptul că, în ciuda condițiilor speciale și a restricțiilor de circulație care au fost impuse operatorilor aerieni din cauza pandemiei COVID-19, investițiile derulate la AIC vor continua.

„Am dorit să marcăm acest eveniment deosebit, pentru că vrem să dăm un semnal că, în continuare, Aeroportul Internațional din Craiova este o instituție în care Consiliul Județean crede și investește. Ne bucurăm pentru că, dincolo de o nouă cursă spre Italia, avem un nou partener și, pe această cale, doresc să le spun «bun venit» celor de la Lumiwings. În egală măsură, le transmitem că suntem un partener ferm și serios, motiv pentru care sperăm într-o colaborare cât mai lungă, care se poate materializa și în alte curse pe care le vor opera de pe AIC.

Știm ce an a fost și vedem cu toții ce început de an avem. Însă, odată cu primăvara, sperăm să reintrăm în normalitate și să începem să redeschidem din rutele suspendate din cauza pandemiei. Mergem înainte cu planurile investiționale la Aeroportul Internațional Craiova și continuăm cu proiectul de extindere și modernizare a terminalelor de plecări și de sosiri, un demers de aproape 6 milioane de euro, finanțat din fonduri de la bugetul județean”, a declarat Vasile.

 

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentBilanț coronavirus 11 martie: 5.236 de cazuri noi și 96 de decese
Articolul următorClaudia Banu, inițiativă legislativă care oferă posibilitatea dezvoltării pentru tinerii fermieri