O femeie imobilizată la pat din judeţul Dolj, găsită moartă în urma incendiului care i-a cuprins locuinţa

O femeie imobilizată la pat din judeţul Dolj, găsită moartă în urma incendiului care i-a cuprins locuinţa
Potrivit ISU Dolj, pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge focul
O femeie în vârstă de 64 de ani, din comuna Braloștița, județul Dolj, a murit, joi dimineață, în incendiul care i-a cuprins locuința. Aceasta era imobilizată la pat și a fost prinsă de flăcări într-una dintre camerele casei.
Potrivit ISU Dolj, pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge focul.
„S-a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casa de locuit în comuna Braloștita. La soirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la casa de locuit pe o suprafata de aproximativ 150 mp. Într-o încăpere, a fost surprinsă o persoana de sex feminin, de aproximativ 64 ani, imobilizată la pat. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ea, fiind constatat decesul. În urma incendiului au ars bunuri materiale din casa de locuit dar si acoperișul acesteia”, arată ISU Dolj.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilita ca fiind flacăra (foc deschis în spații închise).
Reprezentanții IPJ Dolj anunță că, în acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
Totodată, se va face și o expertiză medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Sursa: Realitatea de Dolj
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











