O familie din Dolj a dovedit că fructele de pădure nu cresc doar în zonele montane. „Zmeura Uriaşă”, proiect bio dezvoltat în comuna Daneți
De patru ani, o familie din comuna doljeană Daneţi investește bani, ore bune de muncă și pasiune într-o mică afacere cu zmeură. Deși când au plantat primii butași s-au gândit doar la consumul propriu, altfel stau lucrurile patru ani mai târziu. Familia Coteanu are grijă de o plantație ce se întinde pe o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătraţi, zmeura oferită iubitorilor de fructe de pădure provenind dintr-o cultură naturală. La fel de sănătoase sunt și coacăzele negre, anul acesta fiind primul sezon când doljenii din Daneți le cultivă.
Pentru a-şi promova gustoasele fructe de pădure, doljenii şi-au făcut o pagină de Facebook, „Zmeura Uriaşă”. Comenzile nu au întârziat să apară, preţul fiind stabilit în funcţie de cantitatea de fructe pe care şi-o cumpără clientul. „Pagina de facebook am înfiinţat-o anul trecut şi am constatat cu plăcere că s-a bucurat de succes, iar comenzile nu au întârziat să apară. Aceasta ne-a ajutat să fim cunscuţi de persoane care altfel nu ar fi ştiut că existăm pe piaţă. Anul acesta, prețul pentru un kilogram de zmeură este 20 de lei, iar cel de coacăze negre, pentru că avem și astfel de fructe, tot atât costă. Într-un vârf de producţie, avem aproximativ patru recolte pe săptămână”, explică deţinătoarea plantaţiei de zmeură, Stela Coteanu.Ideea „zmeurii uriașe” a devenit realitate cu patru ani în urmă. Nimeni nu se gândea atunci că acea cultură experimentală va avea un asemenea succes. „Iniţial, a fost o cultură experimentală, destinată exclusiv pentru consum propriu. Plantele s-au aclimatizat relativ repede şi au început să se înmulţească încă din primul an. De aici şi ideea de a extinde cultura şi a înfiinţa o plantaţie propriu-zisă, ce-i drept, de dimensiuni relativ modeste. Toate acestea au antrenat în paralel necesitatea de a ne documenta asupra nevoilor efective ale unei astfel de culturi: cantitatea de apa necesară plantelor, nivelul optim de aciditate din sol, lucrările de îngrijire şi perioadele de realizare a acestora”, a mai spus doljeanca.Pe piața fructelor de pădure, concurenţă există, dar dacă zmeura provine dintr-o cultură naturală, succesul este garantat. „Plantaţia se află la 50 km de Craiova, în comuna Daneţi. La acest moment, aceasta se întinde pe aproximativ 2.000 de metri pătrați. Odată intrată în producţie, costurile unei astfel de culturi încep să se amortizeze treptat. Este un mediu destul de competitiv, însă reuşim să ne distingem prin calitatea produselor cu care venim pe piaţă şi prin importanţa pe care o acordăm menţinerii caracterului natural al culturii noastre. Plantația nu a fost supusă niciunui tratament, fertilizarea solului realizând-o exclusiv cu îngrășământ natural”, a conchis Stela Coteanu.


Citește și:
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News











