Negocieri dintre PNL și PSD pentru formarea guvernului s-au încheiat după aproape 5 ore. Premierul desemnat Nicolae Ciucă a afirmat că s-a închis și capitolul Justiției și că mâine ar urma să se facă ultimele mici ajustări, potrivit realitatea.net
„S-a finalizat programul de guvernare și acordul politic în proporție de 99%. Mâine ne revedem să încheiem negococierile. Este vorba de a revedea, de a face corecțiile necesare, s-a încheiat și capitoulul Justiție,” a anunțat Nicolae Ciucă.
Până pe 31 martie Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) urmează a fi desființată, așa cum au cerut cei de la PNL, dar ulterior va fi constituită o altă structură similară. „Vorbim de o structură care să poate să respecte directiva CJUE și MCV. Nu a fost un compromis, ci în consesn. A fost o decizie luată cu toate partidele politice”, a declarat Ciucă.
Nu s-a luat nicio decizie în privința premierului, iar negocierile vor continua și duminică.
„Nu mai sunt ministere la care să discutăm. UDMR rămâne în coaliție. Conținutul pe ministere o să fie comunicat zilele următoare. Nu avem niciun minister în dispută”.
Florin Cîțu n-a participat la negocierile de astăzi. PSD, PNL și UDMR trebuie să finalizeze în acest weekend împărțirea ministerelor, pentru că luni liderii sunt așteptați la consultările de la Cotroceni cu președinbtele României.
PSD pune noi condiții: vrea Ministerul Transporturilor și Ministerul Economiei, după ce a obținut ministerul Finanțelor și Secretariatul General al Guvernului, potrivit surselor Realitatea PLUS.