Cele șase centre universitare, între care și cel din Craiova,  îndeplinesc condițiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidențiat, dar și pentru pregătirea unui număr suplimentar de rezidenți, anunță reprezentanții Ministerului Sănătății. 

Toate comisiile locale de organizare a concursului au asigurat echipa de conducere a Ministerului Sănătății că nu există disfuncționalități în modul de desfășurare, conform metodologie și cerințelor de concurs.

De asemenea, reprezentanții centrelor universitare în care este organizat concursul au informat că au capacitatea de a asigura suplimentarea numărului de rezidenți, în special pentru specialitățile deficitare.

“Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar ne dorim ca toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, să fie admiși, în condițiile în care resursa umană este deficitară. Vom găsi soluții pentru acești tineri, așa cum a asigurat și primul ministru, și am cerut departamentelor de specialitate din cadrul ministerului să prezinte o analiză în acest sens, inclusiv pe criterii demografice pentru a putea lua decizii privind repartizarea pe centre universitare a viitorilor rezidenți. După concurs vom discuta împreună, toți cei implicați, și măsurile care trebuie luate pentru îmbunătățirea acestui concurs în anii care urmează“, a spus ministrul Costache.

Ministerul Sănătății va organiza duminică, 8 decembrie 2019 concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie și, la fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8.876 tineri absolvenți ai universităților de medicină și farmacie (6.283 medicină, 1.740 medicină dentară, 853 farmacie).

Aceștia candidează pe un număr de 4.710 locuri și posturi pe cele trei domenii de pregătire (3960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI).

Pentru această sesiune, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 558 numărul posturilor și locurilor pe domeniul medicină, față de numărul de absolvenți.

Articolul precedentÎn ce situații pot verifica polițiștii identitatea unei persoane
Articolul următorParfumuri contrafăcute, confiscate de polițiștii din Calafat