Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, Valea Mare – Coloneşti, are un stadiu fizic de 23%, potrivit ultimelor informaţii remise de Compania de Drumuri (CNAIR).
Potrivit sursei citate, constructorul are şi pe acest tronson o mobilizare impresionantă.
„1.000 de persoane, 300 de echipamente și utilaje, 23% stadiu fizic.Așa arata astăzi în câteva cifre și imagini tronsonul 3 al DEx12 Craiova-Pitești, Valea Mare-Colonești. Tronsonul 3 are o lungime de 31,75 km și are o valoare de execuție a proiectului de 670,71 milioane lei fără TVA”, transmite CNAIR.
Loturile 2, 3 şi 4 ale Drumului Expres Craiova-Piteşti sunt executate de acelaşi constructor, Asocierea de firme românești SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.