Ministrul Tineretului și Sportului, liberalul Ionuț Stroe a anunțat, vineri, într-o conferință susținută la sediul PNL Dolj, că nu renunță la intenția de a candida la Primăria Craiova, în vara anului 2020.
Ionuț Stroe a mai spus că a avea recunoașterea comunității din care face parte ar fi un lucru „mult mai onorabil, chiar un privilegiu pentru orice vrea să fie primar”.
„De multe ori, în cariera mea politică, am fost anunțat drept un om care pleacă, care vizează instituții europene, care vizează funcții în ministere, dar pot spune că sufletul meu este aici(la Craiova n.r.). Să ai recunoașterea comunității tale, să ai încrederea comunității din care faci parte este un lucru evident mult mai onorabil, chiar un privilegiu pentru oricine vrea să fie primarul comunității din care face parte. Bineînțeles și funcția de ministru este extrem de onorantă pentru mine, dar să fii ales de 250.000 de oameni, câți avem noi, este o formă de recunoaștere pe care orice politician, nu doar Ionuț Stroe, și-o dorește”, a declarat Stroe.
Și Antonie Solomon este un candidat anunțat pentru Primăria Craiova, existând șanse ca Lia Olguța Vasilescu să intre și ea în această cursă.