Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunțat, cu ocazia unei vizite efectuate, joi, la Craiova, că în Bănie va fi construit un sistem de stocare a energiei electrice în depozitele de gaze, proiectul fiind în fază incipientă.
Ministrul Energiei a vizitat, joi, Termocentrala Craiova II, a avut o ședință tehnică la care au participat reprezentanții Complexului Energetic Oltenia și cei ai administrației locale, precizând că cele două cazane pe gaz vor deveni funcționale din luna aprilie a acestui an.
Aceste două echipamente, spune ministrul, vor asigura și căldura în orașul Craiova, în cazul unor avarii, și totodată vor face parte din proiectul privind stocarea energiei electrice în depozitele de gaze.
„Am venit la Craiova pentru un proiect important. Acest proiect are două părți. O parte care se realizează acum și anume am fost și am vizitat cazanele de abur care sunt în proces de montare și care din aprilie vor funcționa și vor asigura pentru cetățenii orașului, în situația unei avarii extraordinare, cel puțin o încălzire de supraviețuire, ceea ce este foarte important. Să știți însă că nu acest este scopul pentru care am venit azi. Veneam în aprilie pentru aceste cazane. Am venit la Craiova pentru că aici urmează să construim cel mai interesant sistem de stocare a energiei electrice în depozitele de gaze. Am fost criticat, s-a spus că vorbesc prostii, dar nu vorbesc. Am fost și am vizitat depozitul de la Ghercești. Lângă depozit va trebui să construim o stație de comprimare, niște compresoare și cu ajutorul energiei eoliene putem să introducem gaze în depozit. Acest depozit, astăzi, funcționează cu presiune de la rețea și dacă acolo, lângă depozit facem o stație de comprimare, acest depozit devine aproape cel mai mare depozit din țară. Gazele acumulate acolo se vor aduce în centrală, aici, fiind trei kilometri distanță, centrala se retehnologizează, renunțându-se la partea de cărbune și se modernizează pe gaze. Aici se va produce energie electrică printr-un sistem de înaltă eficiență. Reușim astfel să rezolvăm o problemă mare. Este un sistem nou, modern”, a declarat Anton.
Legat de acest concept, momentan se fac studii și se caută surse de finanțare. S-au găsit două soluții, finanțarea europeană fiind baza.
În ceea ce privește costul investiției, nici măcar nu au fost efectuate estimări, potrivit ministrului.
„La ora actuală, se face un studiu și am analizat, azi, sursele de finanțare. Există sursa „10 D” care este o sursă de finanțare a modernizărilor și una similară cu planul național de investiții care se cheamă „10 C”. Sunt surse europene și ne-am hotărât ca acest proiect să îl introducem pe 10 C, 70% din sumă provenind din fonduri europene, diferența din fondurile Complexului Energetic Oltenia. Nu știm nimic legat de costuri. Vom vedea la finalul studiului”, a conchis ministrul Energiei.