Un medic de familie din Dolj a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru vaccinarea „la chiuvetă” a peste 900 de persoane.
Potrivit unui comunicat remis de procurorii DNA, medicul Venera Ecaterina Vatan, este acuzată de luare de mită, în formă continuată (926 acte materiale), fals informatic, în formă continuată (926 acte materiale), înșelăciune, în formă continuată (6 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale) şi delapidare.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată alţi doi inculpaţi, acuzaţi de complicitate la luare de mită, în formă continuată şi complicitate la fals informatic, în formă continuată.
Anchetatorii spun că, în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, inculpata Vatan Venera Ecaterina, în calitate de medic de familie, autorizat să efectueze și activitatea de vaccinare antiCOVID-19, beneficiind de ajutorul mai multor persoane, printre care și cele două cercetate în cauză, ar fi pretins şi primit mai multe sume de bani, de la un număr de 926 persoane cărora le-a facilitat obținerea adeverințelor de vaccinare antiCovid 19/certificat de vaccinare anticovid, fără ca acestea să se fi vaccinat efectiv.
„Din banii pretinși de intermediari de la fiecare din cele 926 persoane, suma de 200 lei/persoană (în total 185.200 lei) i-ar fi revenit medicului Vatan Venera Ecaterina care ar fi procedat la înscrierea persoanelor respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și la eliberarea adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate împotriva COVID-19. În afară de banii primiți în modalitatea de mai sus, inculpata Vatan Venera Ecaterina ar fi solicitat și ar fi obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, contravaloarea “administrării” vaccinului în cazul celor 926 persoane, primind de la instituția respectivă suma totală de 37.720 lei”, se arată în comunicatul citat.
În același context, medicul Venera Ecaterina Vatan, după ce ar fi intrat în posesia carnetelor cu tichete de masă, alocate pacienților conform O.M.S. nr. 1863/2021 (privind acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2), ar fi dat, în mod nelegal, unuia dintre intermediari (care a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției) un număr de 190 carnete (ce conținea fiecare câte 5 tichete de masă în valoare de 20 de lei/buc – 19.000 lei) pentru a dispune de ele în interes personal.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Casa de Asigurări de Sănătate Dolj și Direcția de Sănătate Publică Dolj s-au constituit părți civile cu suma totală de 56.720 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, în cauză au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane (intermediari).
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Sursa: Realitatea de Dolj