Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Balş, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a furat o maşină din oraşul oltean şi a vândut-o unei persoane din Craiova.
Furtul s-ar fi produs, vineri seara, iar păgubitul a anunţat poliţiştii.
Efective sporite de polițiști s-au mobilizat pentru gasirea autoturismului, iar în urma activităților informativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, la data de 14 noiembrie, ora 1.00, maşina a fost găsită în municipiul Craiova, județul Dolj, în posesia unui unui tânăr de 20 de ani din localitate.
„În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul de 20 de ani, ar fi cumpărat autoturismul de la un bărbat de 30 de ani, din orașul Balș, care a fost identificat de polițiști”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Bărbatul de 30 de ani, din orașul Balș, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, urmând a fi propuse măsurile legale.
Aceesta a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.