Mama Luizei Melencu, tânăra din Dolj despre care se presupune că a fost ucisă de Gheorghe Dincă, la casa acestuia din Caracal, cere autorităților să informeze familia despre ceea ce se află, pe parcursul derulării anchetei, despre fiica sa.

Mama tinerei a cerut acest lucru, luni dimineată, cea mai mare supărare a acesteia fiind că nu a fost chemată să recunoască nici măcar bunurile materiale găsite sâmbătă și duminică.

„Fac un anunț public. Suntem disperați. Poate că ar trebui să știm și noi unde s-a ajuns, în această anchetă. Nu știm nimic. Am aflat, din presă, că au descoperit un rucsac. Păi și Luiza avea un rucsac când a plecat de acasă. Nu am fost chemați să îl vedem. Vreau să fiu și eu contactată, să știm și noi ce se întâmplă. Aflăm totul de la televizor”, a spus mama Luizei Melencu.

Luni, cercetările au fost reluate în casa lui Gheorghe Dincă, ancheta având ca obiectiv central situația Luizei Melencu.

Articolul precedentȘeful polițiștilor doljeni pus să fac o evaluare a activității inspectoratului. Ministrul de Interne i-a dat termen
Articolul următorControl la Postul de Poliție Dioști, după ce o tânără din localitate acuză faptul că a fost amenințată cu amenda pentru că a sunat la 112. Adolescenta este prietena Luizei Melencu și este terorizată de fostul iubit