Magistraţii Curţii de Apel Craiova își vor relua activitatea, începând de joi, punând punct astfel protestului față de propunerea legislativă de abrogare a pensiei de serviciu.
Potrivit reprezentanților Curții de Apel Craiova, decizia a fost luată, marți, în cadrul Adunării Generale a judecătorilor.
„A avut loc la sediul Curții de Apel Craiova, Adunarea Generală a judecătorilor și s-a hotărât cu majoritatea voturilor reluarea activității de judecată la nivelul tuturor secțiilor Curții de Apel Craiova”, se precizează într-un comunicat de presă al instituției.
Judecătorii și grefierii au protestat nemulțumiți fiind că Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor a fost adoptat de Camera deputaţilor, la data de 28 ianuarie 2020, fără consultarea Puterii Judecătoreşti.