Deputatul PSD Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, consideră că după aplicarea programului de guvernare al PNL „vine prăpădul”.

„Am citit programul de guvernare al PNL pe muncă! E îngrozitor! Vor anula și Legea pensiilor și Legea salarizării, regândesc adaptarea contractelor de muncă la -noile realități economice-, dau din nou drumul la șmecheriile făcute de unii patroni înainte de corectarea legislației prin care am scos aproape 100.000 de locuri de muncă din zona gri sau de firme care se îndestulau, fără licitații, din sumele datorate persoanelor cu handicap, iar legea privind dialogul social va apăra angajatorul în dauna angajatului. Vine prăpădul!
PS. Revin cu detalii!”, a scris Olguța Vasilescu, pe Facebook.

În ceea ce privește măsurile prevăzute de PNL în programul de guvernare, în sectorul muncii, acestea sunt:

„• Dezvoltarea și modernizarea relațiilor de muncă prin adaptarea contractelor de muncă la noile realități/tendițe economice și cerințe sociale;
• Dezvoltarea cooperării dintre sistemul de educație/sistemul de afaceri, prin susținerea structurilor de învățământ dual;
• Revizuirea măsurilor privind impozitarea muncii;
• Măsuri de modernizare și de întărire a instituțiilor de reglementare a pieței muncii, incluzând măsuri de dezvoltare a mobilității transnaționale a lucrătorilor, conform Strategiei Europene privind promovarea unui cadru de angajare sustenabil, calitativ și de susținere a mobilității muncii, precum și a Strategiei EU.2020;
• Revizuirea cadrului legislativ:
o Abrogarea supraimpozitării contractelor part-time prevăzută în OUG nr. 4/2017;
o Evaluarea impactului Legii nr. 153/2017 și promovarea unor măsuri în vederea restabilirii unui echilibru între salariații de la stat și cei de la privat și eliminarea inechităților;
o Adaptarea OUG nr. 60/2017 și stimularea companiilor private care angajează și oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități sau dificil reintegrabile pe piața muncii;
o Promovarea unui proiect de Lege pentru stabilirea salariului minim prin aplicarea unui mecanism obiectiv și predictibil.
• Programe pentru stimularea/reinserția profesională inclusiv a celor plecați la muncă în străinătate;
• Realizarea unor programe de formare profesională a șomerilor și a salariaților aflați în pericolul pierderii locului de muncă, corelate cu necesitățile actuale ale pieței muncii”.

Articolul precedentDoi doljeni pe lista de miniștri a Guvernului Orban
Articolul următorA intrat cu mașina în copac, pe un drum județean din Dolj. Două persoane încarcerate