Klaus Iohannis, candidatul PNL la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie, ajunge sâmbătă la Craiova, unde va participa la Adunarea Regională a organizațiilor PNL (Sud – Vest- Oltenia). 

Evenimentul are loc la Centrul Multifuncțional Craiova, urmând a fi prezenți la acțiune aproximativ 1.500 de membri și simpatizanți ai PNL, parlamentari, aleși locali din regiune.

Potrivit agendei stabilite de către organizatori, acțiunea începe la ora 12.00, printre cei care vor lua cuvântul se numărându-se șeful statului – Klaus Iohannis, președintele PNL – Ludovic Orban, prim-vicepreședinții PNL – Raluca Turcan, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu, vicepreședintele PNL – Gigel Știrbu și președintele PNL Dolj – Ștefan Stoica.

Klaus Iohannis și-a depus, vineri, candidatura pentru încă un mandat la conducerea țării.

Articolul precedentDoi cetățeni străini amendați pentru ședere ilegală în Dolj
Articolul următorExemplare noi la Grădina Zoologică din Craiova