Locuitorii Municipiului Craiova au posibilitatea să transmită direct problemele cu care se confruntă, prin intermediul asociațiilor de proprietari, în această etapă efectuându-se întâlniri cu reprezentanții administrației locale pentru a fi preluate și rezolvate astfel de situații.
O astfel de acțiune a avut loc în cartierul Craiovița Nouă, reprezentanții Primărie Craiova aflând despre problemele cetățenilor și oferind termene pentru a fi rezolvate.
„Am demarat o serie de întâlniri cu locuitorii Craiovei prin asociațiile de proprietari pentru a discuta direct cu aceștia și a le prelua problemele. Primul cartier a fost Craiovița Nouă pe care am decis să o împărțim în două zone pentru a fi mai eficienți. Am participat alături de toată conducerea primăriei și de aparatul administrativ pentru a prelua toate solicitările locuitorilor din această zonă. Am răspuns întrebărilor venite din partea acestora și am dat termene pentru rezolvarea problemelor”, a menționat Genoiu.
Cele mai multe solicitări ale cetățenilor din Craiovița Nouă sunt legate de acoperișul blocurilor, mai exact de siguranță, alții au ceva probleme cu termoficarea, fiind și persoane care au cerut amenajarea spațiilor verzi din fața blocului(amplasare gărduleț, toaletare pomi, iarbă tăiată).