Mai multe amenzi au fost aplicate de poliţiştii din Dolj, în urma apariţiei unor imagini cu zeci de persoane care se înghesuie, la deschiderea unui magazin din mall-ul din Craiova.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, a declarat că poliţiştii s-au sesizat din oficiu.

„În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui centru comercialdin Craiova, sunt mai multe persoane care nu respectă masurile de distanţare fizică impuse în contextul stării de alertă. La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie din cadrul secţiei, care au stabilit că în această dimineaţă, în incinta centrului comercial s-a deschis un magazin fapt pentru care mai multe persoane s-au prezentat pentru a face cumpărături, fiind diverse promoţii”, a declarat reprezentantul Poliţiei.

Avand în vedere cele constatate, poliţiştii au aplicat o sancţiune contraventională în valoare de 5000 de lei, conform Legii 55/2020, reprezentantului magazinului, un bărbat de 32 de ani, din Craiova, în calitate de organizator.

De asemenea, au fost aplicate 19 sancţiuni contraventionale conform Lg 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de distanţare fizică.

 

 

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentÎmpărțirea ministerelor cheie din noul Guvern s-a decis la Cotroceni: PNL vrea 10 ministere, USR PLUS – 5 și UDMR – 3. Cui revin posturile de vicepremier
Articolul următorBilanț coronavirus 10 decembrie: 7.067 de cazuri noi, 127 de decese