sdr

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Bogdan Licu, a cerut, luni, revizuirea deciziei de adopţie a Sorinei, solicitând de asemenea, ordonanţă preşedinţială pentru ca aceasta să nu fie scoasă din ţară.

Ministerul Public anunţă printr-un comunicat de presă că părinții adoptatori sunt obligați să asigure fetei consiliere psihologică, timp de trei luni, în România. 

„Domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea  Infracţiunilor din Justiţie. Prin acțiunea formulată s-a solicitat și obligarea părinților adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni. Totodată, printr-o acțiune separată adresată Curții de Apel Craiova a fost formulată, astăzi 24 iunie 2019, o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă  a fost solicitată și suspendarea executării acestei hotărâri”, se arată în comunicat.

„Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus începerea urmăririi penale asupra faptei pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din C. pen cu aplic. art. 38 din C. pen., fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopție internațională a minorei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, la data de 21 iunie 2019, o percheziție la domiciliul asistentului maternal”, se mai arată în comunicatul respectiv.

Articolul precedentCe spune Protecția Copilului Dolj despre acțiunea derulată în cazul fetiței din Baia de Aramă. Procurorul de caz a stabilit, de la bun început, că va prelua, personal, copilul
Articolul următorGeantă cu bani, carduri şi acte pe care o tânără din Slatina a uitat-o la o terasă din Calafat, recuperată cu ajutorul angajaţilor localului