În Piaţa Chiriac din Craiova vor avea acces doar producătorii agricoli, nu şi intermediarii, după ce lucrările de renovare începute de primărie vor fi finalizate.

S-a început reabilitarea din Piaţa Chiriac din Craiova, întreaga zonă comercială a fost nivelată și asfaltată, urmând să fie reparate clădirile și viitoarele tarabe pe care vor vinde comercianții, potrivit primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Ea a adăugat că în piață vor avea acces doar producătorii autohtoni, astfel se vor găsi doar fructe și legume de sezon.

Olguţa Vasilescu mai spune că adaosul comercial va fi destul de mic, astfel încât prețurile să fie și ele mai mici față de supermarketuri și de alte piețe.

,,Sperăm ca și stațiunile de cercetare, cum ar fi cea de la Dăbuleni unde se cultivă cartof dulce, măslin, fistic, kiwi, banana nordului, căpșuni etc, să se numere printre producătorii care vând aici”, a declarat primarul.

Sursa: Realitatea de Dolj

Articolul precedentAstăzi, ora 21:00 – Ediție explozivă Legile Puterii: Marcel Ciolacu – ce șanse sunt să dărâme Guvernul prin moțiune de cenzură
Articolul următorElevă dată afară din clasă pe motiv că nu poartă corect masca de protecţie