Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova a devenit, din data de 24 iulie, anul acesta, focar de coronavirus, numărul vârstnicilor infectați, până în prezent, ajungând la 100, iar cel al personalului la 26.

 Acest focar de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova, a fost depistat în data de 24 iulie. DSP Dolj a trimis comunicat, astăzi, după ce informația „scăpase” în spațiul public și pe rețele de socializare.

“În urma monitorizării bilunare de către DSP Dolj a beneficiarilor şi personalului de îngrijire din centrele rezidenţiale, în data de 24.07.2020 a fost depistat un focar în Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova. Unitatea funcţionează în două clădiri: una monobloc cu garsoniere, cu 2 scări de acces, 4 etaje şi o clădire cu 3 etaje. 
Iniţial, au fost depistate 24 de cazuri pozitive Covid 19:
– 16 beneficiari din 270 rezidenţi
– 8 personal de îngrijire din 100 persoane”

Ulterior, în urma testărilor repetate s-a constatat că focarul a evoluat, astfel că la data de 12 august, numărătoarea celor de la DSP Dolj a ajuns la 126 de cazuri confirmate, dintre care 100 de beneficiari și 26 de angajați.

“Ulterior, în urma testărilor repetate s-a constatat că focarul a evoluat, astfel
că la data de 12.08.2020, situaţia este următoarea:

Total cazuri confirmate: 126 (100 rezidenţi și 26 personal) din care:

– 45 beneficiari cazuri active
– 13 personal de îngrijire cazuri active
– 67 persoane vindecate
– 1 deces, rezident cu comorbidităţi”

Autoritățile susțin că toate cazurile au fost cu forme uşoare sau asimptomatice de boală, rezidenţii rămânând în centrul rezidenţial, unde li s-a asigurat îngrijire medicală de către personalul medical, angajaţi ai centrului, medici, asistenţi medicali şi dacă este cazul, tratament de specialitate, prioritate având cei cu simptome.

Aici a fost înregistrat și un deces, în data de 29 iulie, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 87 de ani cu multiple comorbidităţi.

“Toate cazurile au fost cu forme uşoare sau asimptomatice de boală, rezidenţii rămânând în centrul rezidenţial, unde li s-a asigurat îngrijire medicală de către personalul medical, angajaţi ai centrului, medici, asistenţi medicali şi dacă este cazul, tratament de specialitate, prioritate având cei cu simptome. Decesul a fost înregistrat, pe 29.07.2020, la un rezident în vârstă de 87 de ani cu multiple comorbidităţi.

Personalul de îngrijire pozitiv Covid 19 a fost izolat pentru evaluare clinică, paraclinică şi tratament la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova.”, se arată în comunicatul DSP Dolj, pe care într-un final s-au hotărât să îl scrie și să îl transmită.

Cât privește măsurile, DSP Dolj informează că acestea ar fi fost luate, respectiv: s-a efectuat ancheta epidemiologică şi s-a monitorizat focarul permanent; carantinarea unităţii până la închiderea focarului; dezinfecţia tuturor spaţiilor; utilizarea corespunzătoare a echipamentului de protecţie de către personal; personal de îngrijire dedicat pentru rezidenţii pozitivi Covid19; triajul epidemiologic zilnic al personalului de îngrijire și monitorizarea zilnică a stării de sănătate a rezidenţilor care nu sunt infectaţi cu virusul SARS COV 2.

“S-au dispus următoarele măsuri:

– S-a efectuat ancheta epidemiologică şi s-a monitorizat focarul permanent

– Carantinarea unităţii până la închiderea focarului

– Dezinfecţia tuturor spaţiilor

– Utilizarea corespunzătoare a echipamentului de protecţie de către personal

– Personal de îngrijire dedicat pentru rezidenţii pozitivi Covid19

– Triajul epidemiologic zilnic al personalului de îngrijire

– Monitorizarea zilnică a stării de sănătate a rezidenţilor care nu sunt infectaţi cu virusul SARS COV 2.”

Articolul precedentRestricții de circulație în anumite zone ale țării. Care sunt acestea
Articolul următorRomânia atinge un nou record de noi infectări COVID în doar 24 de ore – 1.454 de cazuri și 53 de decese