Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reţinut după ce a fost acuzat că ar fi violat o femeie de 59 de ani.
Fapta cumplită a ieşit la iveală duminică după ce un nepot al femeii, în vârstă de 19 ani, din comuna Gighera, a sunat la 112. Acesta le-a spus oamenilor legii că mătuşa sa ar fi fost violată.
„La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au stabilit că în jurul orei 20.00, un tânăr în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns fără drept în locuinţa femeii, iar prin constrângere ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aceasta”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânărul din comuna Gighera pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, fiind introdus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea luării unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Dolj