Fata în vârstă de 14 ani, din Bistreț, dată dispărută de către familie, duminică seara, a fost găsită în această dimineață, minora revenind singură acasă.

Aceasta le-a povestit polițiștilor că a stat în podul unei case din localitate, plecând de casă din cauza unor discuții pe care le-a avut cu părinții.

„În aceasta dimineață, minora de 14 ani, din Bistreț, a fost găsită, aceasta revenind la domiciliu și declarând că nu a fost victima vreunei infracțiuni. Din verificări s-a stabilit  faptul că, pe timpul plecării, minora a stat în podul unei case din localitate. De asemenea, aceasta a declarat că ar fi plecat de acasă după ce ar fi avut unele discuții în contradictoriu cu familia”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

La activitățile de căutare au participat 25 de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliția Municipiului Băilești și Secția 8 Politie Rurală Rast.

Totodată, polițiștii au sesizat DGASPC Dolj în vederea consilierii psihologice a fetei.

Articolul precedentALERTĂ. O fată de 14 ani din Dolj, dată dispărută
Articolul următorTrei doljeni au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 56