Lucrările de extindere a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Clinic de Urgențe Craiova, procedură demarată în primăvara anului 2015, sunt departe de a se finaliza, managerul instituției menționând faptul că va mai dura până când structura respectivă va fi dată în folosință.

Conducerea Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova a explicat că după ce se încheie această parte de extindere, activitatea din actuala Unitate de Primiri Urgențe se mută în spațiul nou renovat, urmând ca și UPU de acum să fie reabilitată. „Există o minută care datează din aprilie, anul acesta care stabilea că, din momentul în care au toate planurile, este vorba despre trei luni în care să se predea spațiul pe care l-au avut în lucru. Voi urmări împreună cu echipa de la Consiliul Județean dacă acest termen va fi respectat. Această finalizare este doar o etapă, pentru că în spațiile care sunt gata construite vor fi mutate părțile din vechiul UPU, iar la rândul lor spațiile acestea vor intra în renovare. Este doar o etapă prin care o parte din spațiile nou construite vor fi date în folosință pentru a putea muta cabinetele actuale și ceea ce deja funcționează,  astfel încât tot ceea ce înseamnă actuala unitate de primiri urgențe să intre în renovare. Este un proces complicat și avem nevoie de răbdare din partea pacienților noștri. Să nu creadă că dacă se finalizează actuala etapă, asta înseamnă că se finalizează lucrările acolo”, a explicat Alin Demetrian, director SJCU Craiova.

În tot acest timp, pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova au de suferit din cauza condițiilor precare din acest spațiu. De la lipsa igienei până la listele cu medicamente pe care trebuie să le cumpere, indiferent de ora la care ajung în UPU, sau la comportamentul cadrelor medicale, de toate acestea se lovesc persoanele care ajung la „Urgențe”.

Contractul pentru extinderea UPU Craiova are o valoare de aproximativ 17.650.000 de lei, fără TVA. Lucrările au demarat în mai 2015, urmau să fie gata în 24 de luni, conform contractului, dar nici până la această dată constructorul nu a predat spațiul respectiv.

Articolul precedentTânăr din Cerăt, cu mandat de arestare pentru furturi comise în Italia
Articolul următorFilme balcanice, concerte, teatru și demonstrații culinare, la Diva Film Festival 2018. Începe astăzi, intrarea liberă