O ceremonie organizată pentru cinstirea jertfei militarilor din cavaleria Armatei României în luptele din Primul Război Mondial, a avut loc vineri, în comuna doljeană Robănești, cu acest prilej fiind plantați 110 stejari în memoria celor 110 eroi.
Prezent la eveniment, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a vorbit despre faptele consemnate în istorie drept „Șarja de la Robănești”.
„Faptele de eroism și actele de sacrificiu cu care s-a scris cel mai strălucit capitol din trecutul nostru nu trebuie niciodată uitate. Fapte precum cele consemnate în istorie drept «Șarja de la Robănești» ne vorbesc și astăzi despre admirabila structură morală a celor care au luptat în Războiul de Întregire a Neamului, clădind modele de abnegație și devotament prin modul în care au înțeles să se pună cu totul în slujba dezideratelor unei întregi națiuni. Acum mai bine de un veac, într-o zi cenușie de noiembrie, în momente de cumpănă, 110 cavaleriști din Regimentul 9 Roșiori au dat măsura curajului, avântându-se în atac impetuos asupra inamicului, printr-o ploaie de gloanțe, pentru a-și salva camarazii care cădeau secerați de artileria germană”, a spus Prioteasa.
Manifestarea de comemorare a eroilor „Șarjei de la Robănești” a fost urmată de o acțiune de plantare a unui număr de 110 stejari, în memoria celor 110 cavaleriști din Escadronul 3 al Regimentului 9 Roșiori.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Dolj și Centrul Județean pentru Protecția Naturii, Turism și Dezvoltare Rurală Durabilă, în parteneriat cu Garnizoana Craiova, Primăria Comunei Robănești, Direcția Silvică Dolj și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dolj.